Nou succes în lupta cu cancerul la vezica urinară

Nou succes în lupta cu cancerul la vezica urinară

O serie de tipuri de cancer vor deveni mult mai vulnerabile în fața sistemului imunitar al organismului datorita unui nou tratament testat cu succes pe 68 de pacienți cu cancer la vezica urinară, a căror stare de sănătate s-a îmbunătățit, iar doi dintre ei s-au vindecat total, potrivit bbc.com.

Noul medicament, produs de compania Roche, elimină “camuflajul” celulelor canceroase, prin care tumorile se ascund de sistemul imunitar. În cadrul studiului clinic, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Nature, unii pacienți s-au refăcut complet, după ce fuseseră diagnosticați cu cancer la vezica urinară în fază terminală.

Noul tratament face parte dintr-un domeniu relativ nou, al imunoterapiei.

Sistemul imunitar funcționează în strânsă legătură cu o serie de compuși chimici din organism, care încurajează un răspuns puternic al sistemului, în timp ce alți compuși temperează reacția imunologică.

Tumorile canceroase pot să se folosească de acestea pentru a se ascunde de sistemul imunitar.

Una dintre modalitățile prin care tumorile scapă de acțiunea sistemului imunitar este folosirea unei proteine, numite PD-L1, care este în mod normal utilizată pentru prevenirea bolilor autoimune.

O echipă de cercetători internațională a testat un medicament, produs de Roche, pentru a bloca proteina PD-L1, în cazul a 68 de pacienți cu cancer la vezica urinară în stare avansată.

Toți pacienții urmaseră chimioterapie și li se spusese că mai au de trăit între șase și opt luni.

Mai mult de jumătate dintre pacienți, ale căror tumori foloseau PD-L1 pentru a se ascunde de sistemul imunitar, au prezentat semne de însănătoșire. În cazul a doi dintre pacienți, medicii au descoperit că nu mai prezentau niciun semn privind cancerul de care suferiseră înainte de tratament.

Unul din zece pacienți a răspuns terapiei experimentale, chiar dacă PD-L1 nu era prezentă în tumorile canceroase.

Citește continuare articolului pe www.mediafax.ro

Bogdan Enache

Leave a Reply